Un semnal de alarmă pentru șoferi

După video-ul cu Bețivul, volanul și bocitoarele și mai apoi după articolul scris pe blogul personal cu privire la cei ce își cumpără mașini scumpe și nu se încumetă să le asigure / să facă un RCA, m-am convins că detaliile contează. Astfel de campanii sau articole care pornesc de la o poveste reală au puterea de a schimba ceva, de a face câțiva șoferi să sporească atenția și să nu se mai înfigă atât de tare în pedale (chiar dacă vorbim de un număr mic de persoane).

În momentul de față îmi blink-ăie un citat în cap, care se potrivește de minune în context și pe care vi-l și scriu:

„Este nevoie de 8460 de șuruburi pentru a asambla un automobil, și de doar o piuliță pentru a-l împrăștia pe carosabil.”

Nu mai știu cine a spus asta și nu am găsit nici pe internet autorul însă nu asta contează, citatul pare un titlu de ziar sau chiar un titlu al unei știri de la ora 17.

Nu vreau să fiu nesimțit însă mă simt obligat să menționez de cazul recent al lui Huidu, un om pe care îl admir și îl stimez pentru experiența sa în domeniul în care activa, care a omorât câțiva oameni într-un accident de mașină. Încă se cercetează dacă a fost cu adevărat de vină, dacă au existat defecțiuni la automobil, dacă era vorba de neatenția acestuia, dacă mașina era asigurată sau nu ș.a.m.d. însă ce am vrut să subliniez este faptul că i se poate întâmpla oricui și totul pare să se întâmple în doar o fracțiune de secundă.

Nu vreau să vă sperii, nimeni nu ar trebui să stea departe de mașini din aceste cauze fiindcă și mie îmi place să conduc iar accidentele și știrile pe această temă pe care le aud zilnic nu mă determină să renunț la șofat însă mereu mi se aprinde un beculeț care mă face să fiu mai atent atunci când sunt la volan.

Condu cu grijă

Există un citat american amuzant care spune, după cum urmează:

„Un copac nu lovește un automobil, excepție făcând cazul de legitimă apărare.”

Cu toate acestea, revenind la premisă, vă recomand sincer să vă faceți o asigurare RCA imediat după ce achiziționați un automobil, să îl asigurați. Sunt detalii și este vorba despre sume modice de bani însă în cazul unui accident (de orice natură) aceste detalii contează enorm.

Sursa imaginii.